Jump to content

Patronii clubului Petrolul Ploieşti, plasaţi în arest la domiciliu


Recommended Posts

Posted

Nickname:MinistruLL55.


Detalii:Judecătorii Tribunalului Prahova, instanţă pe rolul căreia se află dosarul de evaziune fiscală în care au fost inculpaţi patronii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, au dispus, marţi, scoaterea din arest preventiv şi plasarea în arest la domiciliu a acţionarilor clubului ploieştean, fraţii Daniel Capră şi Nicolae Capră, a directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, şi a altor trei inculpaţi din acest dosar.


Un al şaptelea inculpat din dosar, aflat şi el în arest preventiv, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.


Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată de către procurorii DIICOT, care instrumentează acest dosar şi care au dispus trimiterea în judecată a celor şapte, alături de alţi nouă inculpaţi.



 


În 18 decembrie 2014, procurorii DIICOT Ploieşti au trimis în judecată 16 inculpaţi, între care acţionarii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, soţiile acestora şi directorul general al clubului ploieştean, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.


Patronii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar sunt acuzaţi că au creat un circuit economic fictiv prin care au produs un prejudiciu de 15.400.000 de euro prin acţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.


Conform procurorilor, faptele cercetate în acest dosar deschis de DIICOT au avut loc începând cu anul 2012, an în care, în luna februarie, omul de afaceri Daniel Capră a preluat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, care aparţinea, în documente, Societăţii Comerciale ”F.C. Petrolul Ploieşti” SA, deţinută, ca acţionar majoritar, de Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol şi la care erau acţionari, cu câte o acţiune, şi Liviu Luca, Florin Bercea şi Eduard Alexandru. Societatea era susţinută în cea mai mare parte din bani publici proveniţi de la bugetul municipiului Ploieşti.


Direcţia Generală Antifraudă este cea care a sesizat DIICOT despre faptele suspectate în acest dosar, conform unor surse, lucrătorii Antifraudă ridicând, anterior, în mai multe rânduri, documente fiscale ale clubului de fotbal din Ploieşti.


 


  • 2 weeks later...
  • 2 weeks later...
Posted

Adi Crangu si cu Capra au facut de ras Petrolu niste oameni fara caracter isi bate joc de  atatia oameni si una dintre cele mai frumoase galerii din tara....asta e traim intr-o tara de tot cacatul cu niste oameni de c****,fotbalu a devenit o afacere....asta e oricum PETROLU NU MOARE cat v-om trai,cum nu a murit nici TIMISOARA.

  • 2 weeks later...
  • 1 year later...
  • 4 months later...
  • 10 months later...

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Unfortunately, your content contains terms that we do not allow. Please edit your content to remove the highlighted words below.
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use. We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.

moduri samp