Coso Posted June 3, 2025 Posted June 3, 2025 (edited) Sugestie: > Amenzi noi Introducerea unor noi amenzi pentru jucători, respectiv: 1. amendă pentru circulația cu un vehicul care prezintă defecțiuni la sistemul de iluminare (un far spart sau ambele); 2. amendă pentru circulația cu un vehicul care prezintă deficiențe majore la nivelul motorului (sub ~500 HP sau când iese fum negru de sub capotă, HP-ul se poate observa folosind /dl); 3. amendă pentru parcarea neregulamentară a unui vehicul (parcat aiurea la inter LV, casino, CNN etc); > Sistem de imobilizare al vehiculului În momentul în care ești surprins și sancționat pentru una din faptele de la pct. 1 și 2, polițistul să dispună și imobilizarea vehiculului*, cum este și cu suspendarea licenței de condus, pentru 30 de minute / o oră. * Imobilizarea vehiculului constă în interdicția jucătorului de a folosi vehiculul respectiv pentru o anumită perioadă de timp. > Sistem de testare alcoolscopică / drugtest și sancționarea faptelor de conducere al unui vehicul sub influența alcoolului / substanțelor Un nou sistem de testare alcoolscopică / drugtest și un nou nivel de wanted pentru aceste fapte, respectiv wanted 3 și suspendarea licenței de condus. (necesită suplimentarea quest-ului zilnic Mergi la un bar și îmbată-te și adăugarea unui quest de tipul Cumpără droguri și folosește-le. > Reintroducerea controalelor de rutină Pentru verificarea deținerii de droguri, nu este roleplay să verifici de droguri jucătorii care se află deja în jail, presupunându-se că în momentul în care intri în închisoare ești controlat anterior. Cum crezi ca ar ajuta serverul: Mai mult roleplay, raport mai ușor pentru departamente. Edited June 3, 2025 by Coso mici modificări 2 Quote
LewTz Posted June 11, 2025 Posted June 11, 2025 Sugerez sa se poata acorda wanted pentru atacare politist la soferul si toti pasagerii unui vehicul daca cineva trage din acea masina intr-un politist. De ce? Pentru ca atunci cand sunt 4 persoane intr-o masina cu 4 locuri si trag cu arme, nu iti dai seama care dintre ei a tras in tine deoarece se contopesc numele unu peste altul iar daca sunt la departare si nu se vad numele lor e si mai grav. 2 1 Quote
[]BuLLet Posted June 19, 2025 Posted June 19, 2025 (edited) Sugestie: Sa se adauge comanda pentru restrictia free-urilor in jail, ex /Restrict <ID> <Motiv> - Confiscare Permis / DM / etc, aceasta comanda sa acorde automat restrictie pentru un anumit timp, 5-10 minute. Zi de zi ne confruntam cu aceasta problema, anuntam pe /D ceilalti colegi sa nu acorde free lui X pe motiv "Confiscare Permis" si pana ajungem sa-i acordam /confiscate la licenta acesta primeste free si ne ingreuneaza raportul, pe langa asta este si frustrant ca unii fac asta intentionat doar pentru a creea nervi si neplacere celorlalti colegi. Edited June 19, 2025 by []Bullet 1 Quote
Latrina3 Posted June 22, 2025 Posted June 22, 2025 Sugestie: Sa se facă un fel de poliția autostrăzi și gen sa aibă infernusnfernlufile lor alta culoare dar sa poată fii conduse fost de la r3 sau 4 și în plus să poată pune nos pe masini. Iar grupul respectiv să aibă raportul diferit, cu mai multe amenzi și mai puțini arestați Quote
.DoRiN Posted September 28, 2025 Posted September 28, 2025 Sugestie: Sa se ia masuri pentru membrii departamentelor PD, multi au rank 5 si confisca permise aiurea. Dupa ce confisca permisul cand le faci post spun “nu mi-a filmat Bandicamu”, nu prea cred eu ca la 3-4-5 posturi de permis nu a filmat niciodata. Cum crezi ca ar ajuta serverul: Ar ajuta sa nu se mai confiste aiurea permisele unor playeri nevinovati. Quote
TibiAdv Posted October 13, 2025 Posted October 13, 2025 Sugestie: Toti playerii de fac parte dintr-un departament sa poata sa selecteze orice Spawn la orice departament din /spawnchange. Ex: Membrul din LVPD sa poate sa-si selecteze spawn-ul la LSPD Cum crezi ca ar ajuta serverul: Ar fi mai usor pentru politisti sa prinda fugarii, sa nu mai vina dintr-un oras in altul. Quote
Vulpe_ek9 Posted October 23, 2025 Posted October 23, 2025 Sugestie: Ajustarea unor reguli in cadrul departamentelor legat de dovezi. Sper exemplu: Complaint against Lolaps - faction , cum ar putea fi acest caz unul in care dovezile sunt insuficiente? Este afisat mdc-ul, timpul si confirmarea de la server cum ca am fost omorat de persoana X. Cel putin as considera ca ar fi corect si normal ca superiorul sa fie nevoit MACAR sa ceara dovada politistului, asta pentru a se evita un caz de genul: civilul cu drept de predare se arunca in fata masinii politistului ca sa-l omoare. Am inteles ca politistii sunt vizati de catre post-hunteri si sunt nevoiti sa fie foarte atenti, dar nu mi se pare un caz in care poate scapa asa basma curata, eu unul il consider abuz. Cum crezi ca ar ajuta serverul: Am evita situatii de acest gen si e vorba si de a fii corecti in totalitate. Quote
TaysoN. Posted November 11, 2025 Posted November 11, 2025 (edited) Sugestie: Adaugare comanda pentru a bloca free-ul unui anumit player pentru un motiv bun pentru o perioada scurta de timp(2/3 min maxim). (ex: /restrictfree <id/nume> <reason>) Cum crezi ca ar ajuta serverul: Politistilor le-ar fii mult mai usor sa retina permisele playerilor fugari si cu prieteni in departamente. @sunkie @Shad0w Edited November 11, 2025 by TaysoN. 1 Quote
Nowak.[] Posted December 9, 2025 Posted December 9, 2025 > Sugestie acordare wanted automat! De multe ori ca politist se intampla ca acordarea de wanted sa fie gresita, iar dupa aceasta incepe o procedura destul de temeinica de a repara greseala. Acorzi wanted la un jucator gresit, fa poza MDC, apoi anunta pe /d, apoi acorda clear, iar daca a mai avut wanted, trebuie restaurat si asa mai departe. Sugestia mea este urmatoarea > Asa cum este sistemul de paint spre exemplu cand esti omorat iti spune exact jucatorul care a tras, sa fie la fel cand un jucator trage intr-un politist, acordarea wanted-ului sa fie automat acordat de catre server. > Cu ce ajuta asta comunitatea? Pai foarte simplu! In doar 10 puncte la rece. Scad reclamatiile de genul "dovada?" pe panel. Se reduce timpul de asteptare al politistilor in cazul unei reclamatii (nu primesc up, bonus, etc.) Se eficientizeaza calitatea raportului la politie (poate fii marite deoarece nu necesita timpi de asteptare pentru verificare dovezi, etc.) Adminii pot prioritiza reclamatiile mai importante decat cele in care un jucator (ferm convins ca dupa ce a facut DM, nu el a fost) care reclama liderul pentru ca un glont a venit de nu stim unde dar nu de la jucatorul in cauza. Liderii au un avantaj mult mai mare de a rezista in functii fara sa fie santionati pentru un FW acordat sau ne-acordat. Social, jucatorii(non-cop) si politistii au tensiuni mai reduse, nu mai exista frustrarea fiecaruia pe celalalt din cauza unui wanted acordat sau ne-acordat. Scade infractionalitatea si promoveaza echilibrarea. Jucatorii care chiar vor sa faca DM din placere sa se astepte ca ce dau , aia primesc. De multe ori o astfel de distractie se termina pe panel , pe langa acuzatiile de factiune, vin si cele de amenintari, injuraturi etc. Astfel jucatorii care vor sa faca DM sa stie ca o sa intre la jail mult mai repede decat pana acum. Ridica statutul politistului pe server. (Stim cu totii care am fost in politie ca exista jucatori care fie nu respecta somatiile, fie au arme la ei si cand ne departam, ne sparg rotile, ba chiar in unele cazuri ne omoara, asa cu acest sistem, primeste wanted direct, iar noi putem doar sa il omoram fara a fii nevoiti sa avem o dovada pentru asta, dovada fiind un log spre exemplu prin care atesta ca jucatorul in cauza a comis o infractionalitate si a primit wanted.) Avansarea in rank si dorinta jucatoriilor de a intra in factiune creste rapid. Gameplay-ul devine mai placut iar lucrurile arata mai ordonat. Prin simpla implementare a unui simplu sistem de genul acesta putem face in sfarsit dreptate pentru toate partile implicate in tot felul de probleme fara sens. Ne place SA:MP, ne jucam, dar cu ajutorul staff-ului putem sa-l facem si mai placut! Mult succes! P.S: Va rog sa imi iertati greselile gramaticale :3 ^^ Quote
[]BuLLet Posted January 27 Posted January 27 Sugestie: - Eliminarea comenzii /radar în facțiunile Grove PD, Național Guard, F.B.I deoarece nu vad rostul accesului la această comandă atât timp cât este interzisă acestora, mulți o folosesc pentru a frauda raportul. - Afișarea numelui polițistului ce a plasat radarul pentru sancționarea corectă în cazul abuzului de a pune radar cu o viteză mult mai mică decât cea legală, mulți pun 50km/h în oraș / în afara acestuia în loc de limitele prestabilite. -Adaugarea comenzii /RestrictFree <ID> <Motiv>, această comandă ar fi de foarte mare ajutor polițiștilor în momentul confiscării permisului, deoarece mulți jucători primesc free de la alți polițiști până să ajungem să le confiscăm licența, aceasta să poată restricționa free-ul pentru aproximativ 3-5 minute cât să avem timp pentru a ajunge în jail. -Cererea dovezii membrilor de către lideri în posturile în care se acordă kill la wanted-urile cu drept de predare, mulți jucători fac posturi pe această temă deoarece primesc kill fără somațiile necesare, în majoritatea situațiilor aceștia adaugând doar ss ul acela informativ cu "Ai fost ucis de către x", sa fie luat în considerare in reclamații, consider că polițiștii au obligația să filmeze momentul în care acordă kill-ul, civilii nu au obligația să stea 24/7 cu bandicamul pornit pentru prevenirea astfelor de situații. -Limitarea acordării wanted-ului "Speeding", sunt foarte multe cazuri în care playerii fac materiale / km la mașini, fiind nevoiți să încalce limita de viteză, aceștia primesc wanted din 2 în 2 minute, consider că ar fi mai ok să se primească de maxim 2 ori într-un interval de 60 de minute. Sper să se țină cont de aceste aspecte, stimă și respect. Quote
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.